Newfoundland și Labrador

Motto: căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu

 

 

Steag

Provincie

Capitală

Anul intrării în Confederație

Fus orar

Newfoundland și Labrador

St. John's

1949

-4 (Atlantic)

-3.5(Newfoundland)

 

Newfoundland și Labrador este cea mai estică provincie a Canadei. În această provincie sunt încorporate insula Newfoundland și ținutul continental numit Labrador. Cu o suprafață totală de peste 405 200kmp, populația provinciei era în anul 2011 de 514 536 locuitori, dintre care, 92% se află pe insula Newfoundland.

Provincia canadiană cea mai omogenă din punc de vedere a limbilor vorbite (engleza fiind limba maternă pentru 97.6% din populație), are însă șase zone climatice distincte. Pe ansamblu însă,putem spune că pe insulă regăsim un climat continental umed, în timp ce partea continentală a provinciei se caracterizează printr-un climat polar de tundră în nord și un climat subarctic în sud.

În capitala provinciei, St. John's, zăpada deși cade în cantități destul de mari, arareori rămâne pe pământ, deoarece este cel mai adesea urmată de ploi.

Economia provinciei a fost pentru multă vreme una neproductivă, mai ales după colapsul pescuitului de cod din anul 1990. Astăzi însă, după boom-ul resurselor și al energiei, economia provinciei este în creștere. Provincia produce azi 55% din totalul de minereu de fier produs în Canada.

Cele mai reprezentative ramuri ale industriei sunt cea de producere a petrolului și cea manufacturieră. Un important aport la creșterea economică îl au si minele de fier din Labrador, cele de nichel din Voise's, sau cele de cupru, zinc, argint și aur de la Duck Pond.

Pescuitul a rămas o ramură importantă a economiei provinciei. Pescuitul de cod, hering, macrou, halibut dar și crabi, creveți sau moluște, sau acvaculturile de somon, scoici și păstrăv aduc milioane de dolari în bugetul țării.

Agricultura se face pe terenurile limitate ca suprafață de pe insulă, și este destinată doar consumului pe plan local.

Turismul aduce și el o contribuție importantă la economia locală. Desfășurându-se mai ales pe perioada iunie-septembrie, turiștii sunt atrași aici de peisajele sălbatice de multe ori presărate cu aisberguri, de turul de observare a balenelor sau de parcurile naționale, unele dintre ele desemnate de UNESCO drept patrimoniu mondial.