Etapele emigrării

Selecția dumneavoastră nu presupune automat și garanția obținerii vizei de rezident permanent. Sigur, selecția este un pas important, dar la fel de importante sunt și etapele care urmează.

Dacă determinarea eligibilității se poate face rapid și gratuit (vezi test online gratuit), următorii pași presupun timp, cunoștințe și investiții materiale.

Pregătirea dosarului, al doilea pas după selecție, este o etapă esențială. Orice mică greșeală făcută în completarea actelor duce la întârzieri de trei până la șase luni.

Consultanții ProCanada vă garantează întocmirea unui dosar complet, fără greșeli.

După ce dosarul ajunge în Canada, autoritățile responsabile înregistrează și verifică informațiile prezentate. Dacă consideră necesar, vor solicita canditatului lămuriri suplimentare, după care vor decide dacă canditatul trebuie sau nu să susțină un interviu înainte de acordarea vizei de rezidență canadiană.

Scopul interviului este acela de a verifica autenticitatea actelor precum și gradul de adaptabilitate al tuturor membrilor familiei implicați în acest proces. Dacă totul decurge bine, guvernul Federal va solicita cazierul canditatului și efectuarea unei vizite medicale. În cazul în care conform cazierului nu reprezentați un pericol pentru siguranța Canadei iar vizita medicală atestă că nu reprezentați un pericol pentru sănătatea societății canadiene vi se eliberează viza de emigrant pentru Canada.

Din acest moment puteți să începeți căutarea unui bilet de avion, o cazare în orașul vizat și puteți începe chiar și echivalarea diplomelor.

După ce ajungeți pe teritoriul canadian și vă prezentați la biroul de emigrări unde vă

înregistrați devenind oficial rezident canadian, procesul de emigrare se încheie.

Ca nou imigrant, puteți beneficia pe deplin de toate drepturile și facilitățile oferite de noul dumneavoastră statut. Trebuie doar să vă informați despre toate facilitățile oferite de guvernul Canadei.

Consultanții ProCanada vă pot informa cu privire la toate aceste aspecte.