Drepturile rezidenților

Statutul de rezident permanent conferă aceleași drepturi și privilegii (asigurare medicală gratuită, școlarizarea primară gratuită, asistență socială din partea guvernului, etc) ca și cetățenilor canadieni, cu trei excepții: rezidenții permanenți nu au drept de vot, nu au dreptul să dețină un pașaport canadian și rezidenții permanenți pot fi deportați dacă se fac vinovați de anumite condamnări penale.

Faptul că primiți rezidența permanentă canadiană sau ulterior cetățenia, nu afectează în nici un fel cetățenia română. Ambele state acceptă dubla cetățenie.

Cetățenia canadiană se poate cere după trei ani (1095 zile) petrecute ca rezident permanent pe teritoriul Canadei.

Ca și rezident permanent al Canadei, aveți acces gratuit la serviciile medicale, aveți implicit asigurare socială, intrați în sistemul canadian de pensii, puteți avea pentru copiii dumneavoastra acces la școală sau grădiniță. În plus, noii imigranți pot accesa programele de ajutor pentru noii veniți – guvernul pune la dispoziție o serie de cursuri și facilități de care puteți beneficia prin simplă înscriere.

Rezidenții permanenți au dreptul de a intra și a ieși din Canada oricând, atâta timp cât au încă statut de rezident, au dreptul de a trăi în Canada pentru toată viața și au dreptul legal de a munci aici.